Definita cuvantului tranc
tranc interj. – Exprimă ideea de zgomot sau de pocnet. Creație expresivă, cf. tronc, clanț. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprimă ideea de flecăreală sau de vorbă lungă), pentru partea a doua a compusului cf. fleancă; trăncăi (var. trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a melița); trăncălău, s. m. (palavragiu, limbut); trăncănaie (var. trăncănea, trancafuse, catrafuse), s. f. (fleac, bagatelă, moft; boarfe), ultimele forme sînt mai puțin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei următoare; trăncăneală, s. f. (flecăreală, mîncărime de limbă). Din rom. provine mag. trankálo (Edelspacher 23), cf. și bg. drănkanie „flecăreală”.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tranc
pionc! interj. (reg.) cuvânt care imită strigătul specific al curcilor. Vezi definitia »
verbúnc s.n. (reg.) hora recruților austromaghiari (în trecut, în Ardeal). Vezi definitia »
CLANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte, mai ales de închiderea violentă a unei uși, a unui capac etc. – Onomatopee. Vezi definitia »
bocánc (-ci), s.m. – Gheată rezistentă, botină. – Var. bocancă, bocînc(i), boconci. Mag. bakancs (Cihac, II, 483; Gáldi, Dict., 109). Se spune mai ales despre încălțămintea folosită în armată, fapt pentru care cuvîntul este cunoscut în toate regiunile. – Der. bocîncar, s.m. (cizmar). Vezi definitia »
FRANC2, franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care face parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc. Vezi definitia »