cărá (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205). Vezi definitia »

ficura geometrica de foema rotunda Vezi definitia »

norá, pers. 3 sg. noreáză, vb. I (pop.) a (se) înnora. Vezi definitia »

NITRÁ vb. I. tr. (Chim.) A introduce o grupare alcătuită din azot și oxigen în molecula unei substanțe organice. [< fr. nitrer]. Vezi definitia »

TETRA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(cu) patru”, „de patru ori”. [< fr. tétra-, cf. gr. tetra- – (cu) patru]. Vezi definitia »