Definita cuvantului troacă
troácă (-ce), s. f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, șvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s. m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu troacă
iudíță (iedíță), s.f. (reg., înv.) șerpoaică. Vezi definitia »
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală. Vezi definitia »
CÍSTĂ s.f. (Arheol.) Vas cilindric de metal caracteristic pentru prima epocă a fierului din Italia. [< lat. cista]. Vezi definitia »
cariócă (creion) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócii; pl. carióci Vezi definitia »
DEFÓSĂ s. f. (la jocul de cărți) 1. acțiunea de a separa cărțile considerate inutile. 2. carte astfel considerată. (< fr. défausse) Vezi definitia »