Definita cuvantului trufă
trúfă (-fe), s. f. – Mîndrie, fală, îngîmfare, aroganță, trufie. Origine indoielnică. Se consideră în general (Cihac, II, 708; Roesler 577; Șeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) că reprezintă gr. τρυφή „delicii desfătări”; dar această soluție nu se potrivește nici semantic și nici fonetic; astfel că Tiktin ajunge să-l considere drept cultism înv. Această soluție din urmă este și mai puțin satisfăcătoare. Sec. XVI, înv. Pare mai curînd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio „mîndru”, germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. în care s-ar fi pierdut nazala; însă forma intermediară nu ne apare. Der. trufie (var. trufășie), s. f. (orgoliu, fală); trufi (var. trufăși), vb. refl. (a se mîndri, a se îngîmfa, a se fuduli); trufaș, adj. (mîndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, Bg., 137).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu trufă
ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Din alerga + suf. -(ă)tură. Vezi definitia »
SENTINÉLĂ s.f. v. santinelă. Vezi definitia »
CHINUIÁLĂ, chinuieli, s. f. (Rar) Chinuire. [Pr.: -nu-ia-] – Chinui + suf. -eală. Vezi definitia »
curcúbă, curcúbe, s.f. (reg.) s.f. (reg.) cutie de lemn în care se ține sarea. Vezi definitia »
GRANULOCITÓZĂ, granulocitoze, s. f. (Med.) Creștere a numărului de granulocite sangvine peste valoarea normală. – Din fr. granulocytose. Vezi definitia »