Definita cuvantului trufă
trúfă (-fe), s. f. – Mîndrie, fală, îngîmfare, aroganță, trufie. Origine indoielnică. Se consideră în general (Cihac, II, 708; Roesler 577; Șeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) că reprezintă gr. τρυφή „delicii desfătări”; dar această soluție nu se potrivește nici semantic și nici fonetic; astfel că Tiktin ajunge să-l considere drept cultism înv. Această soluție din urmă este și mai puțin satisfăcătoare. Sec. XVI, înv. Pare mai curînd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio „mîndru”, germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. în care s-ar fi pierdut nazala; însă forma intermediară nu ne apare. Der. trufie (var. trufășie), s. f. (orgoliu, fală); trufi (var. trufăși), vb. refl. (a se mîndri, a se îngîmfa, a se fuduli); trufaș, adj. (mîndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, Bg., 137).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu trufă
ARSÍNĂ s. f. denumire generică a unor compuși organici ai hidrogenului arseniat. (< fr. arsine) Vezi definitia »
MASCÁDĂ s.f. (Mar.) Abatere involuntară a unei nave de la drumul ei. [< germ. Maskade]. Vezi definitia »
HEMARTRÓZĂ s. f. acumulare patologică de sânge în articulații. (< fr. hémarthrose) Vezi definitia »
FILÍPICĂ, filipice, s. f. (Livr.) Discurs violent și cu caracter acuzator, pronunțat împotriva unei persoane. – Din fr. philippique. Vezi definitia »
ciobăniță, ciobănițe s. f. femeie / fată victimă a unui viol. Vezi definitia »