Definita cuvantului țuică
țúică (-ci), s. f. – Vinars de prune, băutură tipică a țăranilor rom. Origine necunoscută, dar probabil creație expresivă. Cf. sb., cr. cujka (Cihac, II, 437), care provine din rom., ca și săs. tsuikĕ. – Der. țuicar, s. m. (fabricant de țuică); țuicărie, s. f. (alambic).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu țuică
pútă s.f. (înv.) izvor. Vezi definitia »
văcăreásă s. f., g.-d. art. văcărései; pl. văcărése Vezi definitia »
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. ♦ Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura. Vezi definitia »
BÍLĂ3, bile, s. f. Trunchi subțire de arbore, mai ales de brad, întrebuințat în construcții. – Bg. bilo. Vezi definitia »
POLIOENCEFALÍTĂ s.f. (Med.) 1. Encefalită care afectează în mod predominant substanța cenușie. 2. Encefalită poliomielitică. [< fr. polioencéphalite]. Vezi definitia »