GLÚMĂ¹, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. V. anecdotă. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma. Vezi definitia »

BÂRFEÁLĂ, bârfeli, s. f. Faptul de a (se) bârfi; vorbe răuvoitoare la adresa cuiva: bârfire, bârfă, bârfit, cancan¹. – Bârfi + suf. -eală. Vezi definitia »

CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Probabil din cuscru. Vezi definitia »

TRÉSĂ s. f. 1. șiret (din fire de lână, de mătase sau metal) ori bandă de metal purtate pe uniforme pentru a indica gradul. 2. cordon din împletirea mai multor parâme, la confecționarea chingilor de pe bordul navelor. ◊ împletitură din trei fire, în electrotehnică etc. 3. (arhit.) ornament plat sau convex, din benzi împletite. (< fr. tresse) Vezi definitia »

DEMÉNȚĂ s. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia) Vezi definitia »