Definita cuvantului urca
urcá (-c, át), vb. – 1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre ‹ ǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre ‹ ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a excita” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu urca
CAUCIUCÁ vb. tr. a acoperi cu un strat de cauciuc. (după fr. caoutchouter) Vezi definitia »
caca Vezi definitia »
DEBARCÁ vb. I. tr. 1. a coborî pe uscat dintr-o navă (pasageri, mărfuri etc.). 2. (fam.) a înlătura, a înlocui (pe cineva) dintr-o funcție, de la conducere. II. intr., tr. 1. a (se) transporta pe un litoral inamic trupe și materiale aduse pe nave (speciale). 2. a (se) coborî, a (se) da jos (din tren, din mașină etc.). (< fr. débarquer) Vezi definitia »
CONVOCÁ vb. I. tr. A chema, a aduna (oficial) într-un loc un grup de persoane, un corp constituit etc. cu un anumit scop. [P.i. convóc, 3,6 -voacă. / < fr. convoquer, it., lat. convocare]. Vezi definitia »
CRUCIFICÁ vb. I. tr. A executa un condamnat, omorându-l prin țintuire pe cruce; a răstigni. [P.i. crucífic. / cf. fr. crucifier, lat. crucifigere – a țintui pe cruce]. Vezi definitia »