Definita cuvantului urca
urcá (-c, át), vb. – 1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre ‹ ǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre ‹ ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a excita” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu urca
DEMARCÁ vb. I. 1. tr. A însemna printr-o linie de demarcație; a mărgini, a separa, a delimita, a hotărnici. 2. refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. [< fr. démarquer, it. demarcare]. Vezi definitia »
HABÓCA s. f. (Reg.; în loc. adv.) Cu haboca = cu sila, cu forța. – Et. nec. Vezi definitia »
stoicăneásca s.f. art. (reg.) numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Vezi definitia »
TRANSFOCÁ vb. I. intr. A filma cu transfocatorul. [< transfocator]. Vezi definitia »
HUIDUCÁ, huidúc, vb. I. Intranz. A produce zgomot. (prin încrucișare între hui și hurduca) Vezi definitia »