Definita cuvantului ureche
uréche (-chi), s. f. – 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. – 2. Auz. – 3. Branhie. – 4. Toartă. – Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793), cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez. orecha, mozarab orilla), port. orelha. Uz general (ALR, I, 53). – Der. urechelniță (var. urecher(n)iță), s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia, vb. (a trage de urechi); urechială, s. f. (faptul de a urechea); urechiat, adj. (cu urechi mari); urechiță, s. f. (insectă; plantă), în Trans.; urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ureche
păduche, păduchi s. m. (peior.) 1. om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. persoană măruntă / neînsemnată. Vezi definitia »
CUȚULÁCHE s. m. (Fam.) Cățeluș. – Cuțu + suf. -ulache. Vezi definitia »
ȚAFANDÁCHE s. m. (Fam.) Tânăr sclifosit și ridicol; fante. – Et. nec. Vezi definitia »
ZÉGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină facută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zéche s. f.] – Et. nec. Vezi definitia »
boághe (-e), s. f. – Căpiță, stog. – Var. boghiu, boghiță, bobiță. Mag. boglya (DAR). Vezi definitia »