ogîrjí (ogârjésc, ogârjít), vb. refl. – A slăbi, a se usca. – Var. ogîrci, ocîrci, ocîrji, odîrji, odîrli, odîrni, ogîrși. Creație expresivă, cf. cocîrja, sgîrci. La origine ar putea fi sl. kurčiti, f. cîrci și ocîrci, vb. (Banat, a suci, a schimba), cf. Scriban; dar tratamentul expresiv este evident. Vezi definitia »

OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tran. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. Vezi definitia »

SLUJÍ, slujesc, vb. IV. Intranz. 1. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (Pop.) A-și face serviciul militar. ♦ Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦ Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva. 2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi. II. A oficia o slujbă religioasă. – Din sl. služiti. Vezi definitia »

oblojí (oblojésc, oblojít), vb. – 1. A bandaja, a pansa, a pune comprese. – 2. (Refl.) A se înfofoli, a se îmbrăca gros. – Var. îmbloji. Sl. obložiti „a impune” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Conev 92), cf. bg. obložvam; din sl. lešti, lęgą „a se culca”, cf. obleajă, zălog. – Der. oblojeală, s. f. (bandaj, compresă, cataplasmă). Vezi definitia »

mijí (mijésc, mijít), vb. – 1. A clipi, a întredeschide ochii, a-i închide pe jumătate. – 2. A dormita. – 3. A închide ochii în jocul de-a baba oarba. – 4. A se ivi, a se lumina de ziuă. – 5. (Refl.) (Despre mustață, plante) A începe să crească. – Var. amiji, umezi. Megl. mijǫs. Sl. mižati „a închide ochii” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 195; Berneker, II, 56; Graur, BL, VI, 172), cf. bg. mižjă, zamižavam (› amiji), sl. omežati (› umezi), sb., cr. mižiti, rus. smežiti (Vasmer, II, 113). Cf. mică. – Der. mija, s. f. (cloșcă); mijoarcă, s. f. (Bucov., cloșcă); mijitor, adj. (care se ivește); mijos, adj. (care clipește); miză, s. f. (sens nesigur; ceva ce abia mijește, ceva nesemnificativ), sec. XVII, înv., folosit o singură dată de Dosoftei. Vezi definitia »