Definita cuvantului vlagă
vlágă s. f. – Robustețe, vigoare, tărie, putere. – Mr., megl. vlagă „umezeală”. Sl., sb. vlaga „umezeală” (Cihac, II, 460; Tiktin). Semantismul, ca în sp. lozania; este posibilă confuzia cu sl. vladŭ „putere”. – Der. vlăgui, vb. (a epuiza, a extenua); vlăguitor, adj. (extenuant); vlăjgan (var. vlăjan, vlăjar), s. m. (tînăr, zdravăn, voinic), cf. sb. vlažan „viguros” (Candrea); vlog, s. n. (burniță); vlăgos, adj. (viguros), înv.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu vlagă
DEDÍȚĂ, dedițe, s. f. (Bot.) Dedițel. – Din sl. dedica. Vezi definitia »
AGRIMENSÚRĂ s. f. Tehnica măsurătorilor topografice și a cadastrelor simple ale terenurilor agricole. – Din it., lat. agrimensura. Vezi definitia »
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică (în formă de vas deschis) montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium).Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa. Vezi definitia »
OSTEOSINTÉZĂ, osteosinteze, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosynthèse. Vezi definitia »
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea unor unde radioelectrice sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z