ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus. Vezi definitia »

BASTIMÉNT s. n. navă de război de mare tonaj. (< it. bastimento) Vezi definitia »

BARACAMÉNT, baracamente, s. n. Ansamblu de barăci. – Din fr. baraquement, it. baraccamento. Vezi definitia »

PREADOLESCÉNT, -Ă, preadolescenți, -te, s. m. și f., adj. (Copil) care nu a ajuns încă în perioada adolescenței. [Pr.: pre-a-] – Pre¹- + adolescent. Vezi definitia »

INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante. Vezi definitia »