ROͳ, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, scr. rojiti. Vezi definitia »

SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi. Vezi definitia »

piscói, piscói, s.m. (reg.) 1. tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. 2. om mic de statură, sfrijit, pipernicit. 3. tub de lemn pe care curge făina în covata morii; vrană. 4. (înv.) oboi (instrument muzical). 5. jgheab de scurgere la teasc. 6. gaura de la piatra alergătoare a morii. 7. teica morii, covata, lada în care curge făina. 8. fluier mic din lemn de salcie sau de soc. Vezi definitia »

răsbói (-oáie), s. f. – 1. (Înv.) Luptă, bătălie, încăierare. – 2. Conflict armat. – Var. război. Mr. arăsboi, megl. răsboi. Sl. razboi „homicid”, cf. sl. bojŭ „moarte, luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 42), cf. bg., slov. razboj. – Der. răsboi, vb. refl. (a face război, a lupta); răsboinic, s. m. (luptător), din sl. razbojnikŭ; răsboinicie, s. f. (combativitate, agresivitate); răsboinicesc (var. răsboiesc), adj. (de război), înv.; răsboitor, adj. (beligerant); resbel, s. n. (război), cuvînt format arficial pe la 1860-70, prin contaminarea lui răsboi, cu lat. bellum (Phlippide, Principii, 107). Vezi definitia »

speriói, -oáie, s.m. și f. (reg.) duh necurat care provoacă spaima. Vezi definitia »