ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure. Vezi definitia »

zăpádă (-pézi), s. f. – Nea, omăt. Sl. zapadŭ „cădere” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 211; Conev 38), cu sensul propriu din rom. (Philippide, II, 80), cf. bg. zapad „Apus”. – Der,. înzăpezi (var. înv. zăpăzi), vb. (a se acoperi cu zăpadă; a bloca cu zăpadă un drum); zăpădos, adj. (cu zăpadă). Vezi definitia »

áltă dátă (în altă împrejurare) loc. adv. Vezi definitia »

TONOFIBRÍLĂ s.f. Mănunchi de fibre foarte fine care se observă uneori în citoplasmă. [< fr. tonofibrille]. Vezi definitia »

HOȚOMÁNCĂ, hoțomance, s. f. (Fam.) Ștrengăriță; hoțoaică. – Hoțoman + suf. -că. Vezi definitia »