perciúne (perciúni), s. m. – 1. Favorit. – 2. Un fel de favoriți tipici pentru anumiți evrei. – Var. perciun. Mr. percea „cosiță”. Tc. (per.) perçem (Loebel 75; Miklosich, Et. Wb., 241a; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1629), cf. ngr. περτζές, alb. percé, bg. percem, sb., bg., cr., slov. percin. Der. din bg. (Conev 86) este improbabilă. – Der. percică, s. f. (smoc), cu schimb de suf.; perciunat (var. perciunos), adj. (cu perciune; evreu); (îm)perciuna, vb. (Mold., a îndoi un cui după ce a străpuns o scîndură pentru a-l fixa mai bine). Vezi definitia »

APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Dispoziție naturală; înclinare; posibilitate, pricepere de a face ceva. – Fr. aptitude (lat. lit. aptitudo, -inis). Vezi definitia »

AFECȚIÚNE s. f. 1. dragoste, simpatie, atașament. 2. stare patologică a unui organ; boală. (< fr. affection, lat. affectio) Vezi definitia »

abluțiúne s. f. 1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare. 2. (fam.) îmbăiere prin duș. 3. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime. (< fr. ablution, lat. ablutio) Vezi definitia »

SUSTRACȚIÚNE s.f. (Jur.) Sustragere; furt. [< fr. soustraction]. Vezi definitia »