BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. Vezi definitia »

AMNIÓS s.n. (Biol.) Membrană care învelește fetusul la mamifere, la păsări și la reptile și care se află în partea cea mai dinăuntru a placentei, având forma unui sac plin cu un lichid. // (În forma amnio-) Element prim de compunere savantă pentru termenii care se referă la „amnios”. [Pron. -ni-o-, pl. -suri. / < fr. amnios, cf. gr. amnion]. Vezi definitia »

ESCHIMÓS, -Ă, eschimoși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă, de tip mongoloid, care trăiește în ținuturile arctice din America, Europa și Asia; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. De eschimos (1), privitor la eschimoși. – Din fr. Esquimaux. Vezi definitia »

MEGACÓSMOS s. n. (Livr.) Macrocosm. [Var.: megacósm s. n.] – Din engl. megacosm. Vezi definitia »

FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus. Vezi definitia »