CELÚLĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. 7. (În telecomunicații) Suprafață geografică limitată acoperită de un releu de emisie-recepție, în cadrul sistemului de telefonie celulară. – Din fr. cellule, lat. cellula. Vezi definitia »

ZGÂLȚÂITÚRĂ, zgâlțâituri, s. f. Zgâlțâială. [Pr.: -țâ-i-] – Zgâlțâi + suf. -tură. Vezi definitia »

catrință (catrínțe), s. f. – Șorț, fustă din două bucăți. – Var. cătrință, cotrință. < Origine expresivă, ca în alte cuvinte care înseamnă „cîrpă”, cf. treanță, fleoarță, hanță, buleandră etc. și var. cotreanță „cîrpă” femeie de moravuri ușoare; cu același semantism ca toate cuvintele din această clasă. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipsește însă explicația semantică. Mag. katrinca, kotroncz (DAR) provine probabil din rom., ca și țig. katrinka. Cihac, II, 488, creează o legătură cu pol. katan(k)a „fustă”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi și ele dim. ale aceluiași nume. – [1561] Vezi definitia »

ATROPÍNĂ s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din mătrăgună, folosită drept calmant. – Fr. atropine. Vezi definitia »

TRÓMPĂ s.f. 1. Prelungire cărnoasă în formă de tub a nasului unor animale ca elefantul, tapirul etc. ♦ Organ în formă de tub, adaptat pentru supt, la unele insecte. ♦ Conductă, canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii care face legătura între timpan și faringe. 2. (Tehn.) Aparat folosit pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient. 3. (Arhit.) Element de construcție, în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan octogonal. [< fr. trompe, cf. germ. Trumpa]. Vezi definitia »