TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă¹ (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. Vezi definitia »

strujelúță, strujelúțe, s.f. (reg.) bucățică, feliuță; așchiuță; scrijeluță. Vezi definitia »

méșniță (méșnițe), s. f. – Grîu fiert, specialitate culinară de lapte cu orez sau cu mei. – Var. mleșniță. Sl. (bg.) mlĕčnica „vas, oală de lapte”, mlĕčnikŭ „farfurie cu lapte” (Scriban). În Mold. Vezi definitia »

păpușíță, păpușíțe, s.f. (reg.) păpușică. Vezi definitia »

TELEMĂSÚRĂ s.f. (Tehn.) Transmitere la distanță a rezultatelor unei măsurători efectuate. [După fr. télémesure]. Vezi definitia »