tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur ‹ lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus ‹ gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea). Vezi definitia »

CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe un echivoc, pe deosebirea de sens a unor cuvinte asemănătoare ca formă. – Fr. calembour. Vezi definitia »

BRANHIOZÁUR, branhiozauri, s. m. Gen de amfibieni din carboniferul superior, asemănător cu salamandra, care trăia în mlaștini. [Pr.: -hi-o-] – Din germ. Branchiosaurus. Vezi definitia »

cur (cúruri), s. n. – 1. Șezut, fund. – 2. Anus. – 3. Buci. – 4. Fund, parte posterioară sau inferioară a unor obiecte. – Mr., megl., istr. cur. Lat. cūlus (Pușcariu 453; Candrea-Dens., 450; REW 2984; DAR); cf., it. sp. culo, prov., fr., cat. cul, port. cú. – Der. curar, s. n. (opritoare la ham); curos (var. cureș), adj. (cu fundul mare); curimănos, adj. (cu bucile mari). Vezi definitia »

MEGALOZÁUR s. m. dinozaurian care, în mers, se sprijinea pe coadă. (< fr. mégalosaure) Vezi definitia »