TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar. Vezi definitia »

DIVIZIONÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la o împărțire; care presupune o împărțire. ♦ monedă ~ă = monedă reprezentând o diviziune a unității monetare. 2. care aparține unei divizii (1). II. s. f. (sport) echipă care activează în una dintre divizii (2). (< fr. divisionnaire) Vezi definitia »

VEXILÁR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil¹ (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire]. Vezi definitia »

TEGUMENTÁR, -Ă adj. Care ține de tegument, al tegumentului. [Cf. fr. tégumentaire]. Vezi definitia »

a sta cu mâinile în buzunar / în sân expr. v. a sta cu brațele încrucișate. Vezi definitia »