ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmbovița), jurist și om politic român. Prof. univ. la București. Fruntaș al Partidului Național-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 și 23 aug. 1944, funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, de Externe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareșalul Antonescu. Din 1942 a inițiat acțiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roșie (sept. 1944); adus în țară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din București, condamnat la moarte și executat la Jilava (1 iun. 1946). Vezi definitia »

BRĂTESCU, Gheorghe (n. 1916), fizician român. Prof. univ. la București. Cercetări în spectroscopie, optică interferențială și fizica plasmei. A studiat descărcările în gaze și potențialul distructiv în vaporii de apă. Vezi definitia »

BĂRBULESCU, Ilie (1873-1945, n. București), filolog român. M. coresp. al Acad. (1908). prof. univ. la Iași. Specialist în slavistică („Fonetica alfabetului chirilic în textele române și elementele slave vechi”). A condus mulți ani revista „Arhiva”. Vezi definitia »

CERNESCU, Nicolae (1904-1967, n. Cîmpulung), chimist și pedolog român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Președinte al Societății Internaționale de Știința Solului (1960-1964). Cercetări privind chimia, componența mineralogică, geneza și clasificarea solurilor; studii regionale și lucrări de cartografie a solurilor. Vezi definitia »

ALEXANDRESCU, Sică (Vasile) (1896-1973, n. București), regizor român. A montat la Teatrul Național din București, al cărui prim-regizor a fost vreme îndelungată, comediile lui Caragiale, Goldoni, Gogol, mergînd pe linia tradițiilor clasice ale teatrului românesc. Regizor de film („Bădăranii”, „O scrisoare pierdută”). Vezi definitia »