DISCRÉȚIE s.f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ A păstra discreție = a nu divulga o taină încredințată. ♦ Rezervă, cumpătare, reținere (în purtări, în vorbe). 2. La discreție = din belșug; a fi la discreția (cuiva) = a fi la cheremul, la dispoziția (cuiva). [Gen. -iei, var. discrețiune s.f. / cf. fr. discrétion, it. discrezione, lat. discretio – discernământ, alegere]. Vezi definitia »

EXCOGITÁȚIE s. f. efort de gândire. (< lat. excogitatio, fr. excogitation) Vezi definitia »

ISIHÍE s. f. (Grecism înv.) Liniște, odihnă, tihnă. – Din ngr. isihía. Vezi definitia »

LETURGHÍE s. f. v. liturghie. Vezi definitia »

MINÚȚIE s. f. (Livr.) Minuțiozitate. ♦ ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie. Vezi definitia »