PRÓTIU s. n. (Chim.) Hidrogen ușor. – Din fr., engl. protium. Vezi definitia »

COLÉGIU s. n. 1. (în Roma antică) grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică. 2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții. 3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate. ◊ (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. ♦ ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc. 5. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social. 6. instituție de învățământ public asemănătoare liceului, cu o organizare specială. 7. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție. (< lat. collegium, fr. collège) Vezi definitia »

sangeangíu, sangeangíi, s.m. (înv.) portdrapel (la turci); sangeactar, sangeagaș. Vezi definitia »

SPÁȚIU s. f. 1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele. 2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. ♦ ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora. 3. loc, suprafață, întindere limitată. ♦ (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între două obiecte; distanță, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări. ◊ distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. (< lat. spatium, după fr. espace) Vezi definitia »

TERITÓRIU s.n. Întindere de pământ (limitată de hotare) care aparține unui stat, unei provincii, unui oraș, unei autorități etc. [Pron. -riu. / < lat. territorium, cf. fr. territoire]. Vezi definitia »