descînta (-t, -át), vb. – 1. A face farmece, a înșira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta și, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s. n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s. m. (vrăjitor); descîntătoare, s. f. (vrăjitoare); descîntătură, s. f. (vrajă, farmec); descîntec, s. n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta. Vezi definitia »

ARESTÁ vb. I. tr. A supune pe cineva la arest; a închide. [Var. arestui vb. IV. / < arest + -a]. Vezi definitia »

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter. Vezi definitia »

FLOTÁ vb. I. tr. A îndepărta prin decantare substanțele care plutesc la suprafața unui lichid. [< fr. flotter]. Vezi definitia »

UZITÁ, uzitez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) întrebuința, a (se) folosi în mod obișnuit. – Din uzitat (derivat regresiv). Vezi definitia »