GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia. Vezi definitia »

IZONOMÍE s.f. 1. Termen folosit în democrația ateniană pentru a desemna egalitatea cetățenilor în fața legii. 2. (Min.) Analogie în modul de cristalizare. [Gen. -iei. / < fr. isonomie, cf. gr. isonomia]. Vezi definitia »

ACROPARESTEZÍE s. f. tulburare a sensibilității cu amorțire în extremitățile membrelor. (< fr. acroparesthésie) Vezi definitia »

perigrafíe (-íi), s. f. – Descriere. – Var. perigrafi. Ngr. περιγραφή (Gáldi 225). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

AUTOCORÍE s.f. (Bot.) Împrăștiere a semințelor fără ajutorul agenților externi. [Cf. it. autocoria < gr. chorein – a azvârli]. Vezi definitia »