ROCAILLE adj.n. (În sintagma) Stil rocaille = gen de ornamentație apărut în arta franceză din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale (grote, stânci, roci). [Pr.: rocái] – Cuv. fr. Vezi definitia »

a trage sforile expr. a unelti pe ascuns / cu abilitate. Vezi definitia »

numele unei pers. Vezi definitia »

cále (cắi), s. f. – 1. Stradă, drum, șosea. – 2. Parcurs și durată a acesteia. – 3. Distanță (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Pușcariu, Études de linguistique, 40; și Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s. m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a orașului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”. Vezi definitia »

GEAMPARÁLE s. f. pl. 1. Numele unui dans popular românesc cu mișcare vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. (Rar) Tril, cântec (melodios) al unei păsări. 2. (înv.) Castaniete. [Var.: geambarále s. f. pl.] – Din tc. çalpara. Vezi definitia »