stánă (-ne), s. f. – Bloc de piatră, bolovan, stîncă. – Var. stan, Trans. stean, megl. steană. Sl. stanŭ „ședere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stêna „stîncă”, cr. stina „stîncă”, bg. stĕna „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioară a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; și poate de la stînă. – Der. staniște, s. f. (ocol, țarc; cantonament, tabără), din sl. stanište; stănog (var. stanog), s. n. (barieră care separă doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s. m. (colț de stîncă), var. sten în Trans. de S, este același cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje. Vezi definitia »

ARGINÁZĂ, s. f., (Biol.) Enzimă solubilă conțiuntă în cantitate mare în ficatul mamiferelor. – Din fr. arginase. Vezi definitia »

SÁULĂ s. f. parâmă subțire care servește pentru a manevra velele sau pavilioanele și pentru a lega diferite obiecte la bordul unei nave. (după it. sagola) Vezi definitia »

FOTOFORÉZĂ, fotoforeze, s. f. Mișcare a particulelor microscopice sub acțiunea unei iluminări puternice. – Din fr. photophorèse. Vezi definitia »

TANATOGENÉZĂ s. f. studiu al cauzelor și naturii morții. (< fr. thanatogenèse) Vezi definitia »