múche (múchi), s. f. – 1. Colțul unei piese. – 2. Șale, spinare. – 3. Intersecția a două planuri. – 4. Vîrf, culme. – Mr. mucl’e, megl. mucl’ă. Origine îndoielnică. Pare să reprezinte lat. cŭmŭlus, într-o formă *mŭcŭlus, cf. it. mucchio (Cipariu, Archiv., 470; Arch. glott. it., IV) și, prin urmare, ideea de „proeminență” sau „ieșitură”. E posibil ca acest cuvînt să se fi confundat cu mŭtŭlus, „modilion” (Pușcariu 1114; REW 5797; Graur, BL, V, 70; Tiktin; Candrea) și chiar că provine direct din acest ultim cuvînt; fără îndoială, pare să fie vorba de un termen tehnic, care cu greu s-ar fi păstrat în rom. Der. din lat. mŭtĭlus, „schilodit, vătămat” (Candrea-Dens., 1159; Pascu, I, 120) nu este convingătoare. – Der. mucher, s. n. (instrument de îndreptat). Vezi definitia »

pădúche (pădúchi), s. m. – Insectă parazită (Pediculus capitis). – Mr., megl. piducl’u, istr. peducl’u. Lat. peduculus (Pușcariu 1240; Candrea-Dens., 1302; REW 6361), pe care Petronius îl folosea deja în forma peduclus; cf. vegl. pedoklo, it. pidocchio, prov. pezolh, fr. pou, cat. poll, sp. piojo, port. piolho. – Der. păducherie, s. f. (mulțime de păduchi); păducherniță, s. f. (colțul-babei, Tribulus terrestris; plantă contra păduchilor, Lepidium ruderale); păduchia, vb. (a se căuta de păduchi), pe care Pușcariu 1241 îl duce pînă la lat. peduculare, este probabil un der. interior; păduchios, adj. (cu păduchi), mr. piducl’os derivă, după Pușcariu 1242, din lat. peduculosus. – Cf. păducel. Vezi definitia »

MĂZĂRÍCHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) plantă agățătoare cu frunze perechi, terminate cu un cârcel, și cu flori roșii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) Plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vârf țepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) plantă cu tulpina înaltă acoperită cu perișori și cu flori de culoare violetă (Vicia villosa); e) plantă cu frunzele compuse și cu florile de culoare albă (Vicia pannonica); f) bob¹. ◊ Compus: măzăriche-neagră sau măzărichea-cucului = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de bobițe de zăpadă sau de gheață, care cade în timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoză. [Var.: (reg.) măzeríche s. f.] – Din mazăre. Vezi definitia »

azbúche (-chi), s. f. – (Înv.) Alfabet, abecedar. Sl. azŭ „a”, bukĭ „b”; cf. buche. De uz curent cît timp s-a folosit alfabetul chirilic, astăzi se întrebuințează numai cu sens ironic sau umoristic. Vezi definitia »

chéhe s.f. sg. (reg.) 1. (la cal) tignafes, tuse. 2. (la om) astm(ă), năduf. Vezi definitia »