DOMINICÁN, -Ă s.m. și f. Călugăr dintr-un ordin monahal catolic înființat la sfârșitul sec. XIII. // adj. Referitor la acest ordin. [< fr. dominicain, cf. Dominic de Guzman – predicator castilian]. Vezi definitia »

SABBATIÁN, -Ă s. m. f. membru al unei secte fondate în sec. IV care sărbătorea Paștele în aceeași zi cu evreii. (< fr. sabbathien) Vezi definitia »

ARDELEÁN, -Ă, ardeleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Ardealului sau populației lui; privitor la Ardeal sau la populația lui; transilvănean. 2. S. m. și f. Persoană (originară) din Ardeal. – Din Ardeal + suf. -ean. Vezi definitia »

ROMÁN¹ s. n. lucrare, operă literară epică în proză, de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. ◊ (fig.) împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr. roman) Vezi definitia »

ban (báni), s. m. – Conte, titlu nobiliar și administrativ al vechii guvernări românești. A fost mai întîi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. și-au adăugat la jumătatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan „bogat, avut”, titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca și în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s. n. (ținut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul României); bănățean, adj. (din Banat); bănățesc, adj. (din Banat); bănățește, adv. (ca în Banat); băneasă, s. f. (soție de ban); bănesc, adj. (propriu unui ban); bănie, s. f. (funcție sau rang de ban); bănișor, s. m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci județe ale Olteniei; funcție desființată în 1761); bănișorie, s. f. (prefectură, funcție de bănișor). Vezi definitia »