EPIGLÓTĂ s.f. Membrană situată în partea superioară a laringelui, care acoperă glota, împiedicând astfel pătrunderea alimentelor în căile respiratorii. [< fr. épiglotte, cf. gr. epi – deasupra, glotta – limbă]. Vezi definitia »

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo. Vezi definitia »

BEȘICOÁSĂ (‹ beșică „bășică”) s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, înalt de 2-3 m, cu frunze imparipenat-compuse, flori galbene dispuse în raceme axiliare și fructe păstăi („Colutea arborescens”). Vezi definitia »

BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală. Vezi definitia »

GLUMÉLĂ s. f. fiecare dintre cele două bractee care acoperă floarea unui spiculeț la graminee. (< fr. glumelle) Vezi definitia »