REDÚCE vb. I. tr. 1. a micșora, a diminua, a scădea. 2. (mat., chim.) a efectua o reducere. 3. a restrânge, a limita. 4. a aduce pe cineva într-o stare de inferioritate, într-o situație mai rea. ♦ (fam.) a ~ la tăcere = a face pe cineva să nu mai poată spune nimic. II. refl. a se restrânge, a se limita (la). (< lat. reducere, fr. réduire) Vezi definitia »

șáptesprece (= șaptesprezece) num. card. Vezi definitia »

surface; <a href=„http://naltrexoneinjection.com”>viceroy cigarette</a>; <a href=„http://nadita.net”>cheap yves saint laurent cigarettes</a>; <a href=„http://niche-street.com”>gauloises</a>; Vezi definitia »

NOVÍCE s. m. f. 1. cel intrat de curând într-o mănăstire spre a se călugări. 2. începător într-un domeniu oarecare. (< fr. novice, lat. novicius) Vezi definitia »

ce pron. inter. și rel. – 1. Pron. și adj. inter. De ce, la ce, pentru ce. – 2. Pron., adj. și adv. exclamativ; cu această funcție este adesea însoțit de mai – Ce de! – 3. Pron. și adj., exprimînd o interogație indirectă, după vb. declarandi sau sentiendi. – 4. Care (pron. rel.) – Cel ce. Ce și cum. – Ce e drept. – Cine știe ce. – Numai ce. – Cît pe ce. Pe ce... pe atît. – 5. Înainte de vb. a fi, indică o definiție ai cărei termeni sînt inversați, obiectul sau persoana definite fiind precedate de noțiunea care le definește: ființă ticăloasă ce sînt (Negruzzi); prost ce ești (Creangă). – 6. (Înv.) Dar (cu acest sens, astăzi se folosește ci). – 7. (S. m. sing.) Ceva, un lucru oarecare, un obiect nedeterminat. – Mr. țe, ți, megl. ți, istr. țe. Lat. quid (Diez, I, 123; Pușcariu 326; Candrea-Dens., 296; REW 6953; DAR); cf. it. che, prov., cat., fr., sp., port. que. Pentru adăugarea lui mai (2), cf. modismul sp. qué cosa más bonita „ce lucru minunat!”. Sensul 5 se poate explica fie prin valoarea relativă a lui ce (= ființă ticăloasă care sînt), fie prin funcția sa exclamativă (ce ființă ticăloasă sînt). Ce este identic cu conj. ci (cf. sensul 6) care s-a despărțit de el în epoca modernă (sec. XVII-XVIII), cu sensul specializat de „dar”. Identitatea sa nu prezintă îndoieli, și este frecventă, în textele vechi, folosirea lui ce cu accepția modernă a lui ci (mr. ți), cf. Pușcariu 358 și DAR.Totuși, Cipariu, Gram., 115 și Tiktin au încercat să-l explice pe ci plecînd de la quin. Compară căci (înv. căce), cf. că; ceva (mr. țîva), adv. și pron. indef. (înv.), cu va (‹ a voi), cu var. cevași, cevașilea; fiece, pron. indef.; oarece, pron. indef., cu var. oareș(i)ce; orice, pron. indef.; niște, art. indef., în loc de nișce ‹ nu șt(iu) ce; verice, pron. indef. Vezi definitia »