MÚRĂ³, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura. Vezi definitia »

COTANGÉNTĂ s. f. funcție trigonometrică a unghiului complementar. (< fr. cotangente) Vezi definitia »

OBSOLESCÉNȚĂ s.f. Declasare tehnologică a unui material industrial prin apariția altuia, mai modern; uzură morală. ◊ obsolescență profesională = proces de învechire a componentelor unei profesiuni ca urmare a asimilării progresului tehnico-științific. (< engl., fr. obsolescence) Vezi definitia »

sóră (-suróri), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23). Vezi definitia »

NERÉGULĂ, nereguli, s. f. 1. Lipsă de regulă, de rânduială; dezordine. 2. (De obicei la pl.) Lipsă de exactitate, nerespectare a regulilor; încălcare a legii; spec. incorectitudine în administrarea unei gestiuni. – Ne- + regulă. Vezi definitia »