fáră s. f. – Castă, rasă. – Mr. fară. Ngr. φαρα, cf. alb. farë (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare să provină din longob. fara (Pușcariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), și a fost citat ca element v. germ. în rom., nejustificat, se pare, întrucît este vorba de un cuvînt împrumutat dintr-un idiom balcanic, în epocă recentă. În același timp, este cuvînt incert, întrebuințat de patru ori de Petru Maior, care folosește adesea cuvinte mr. (și acesta pare a fi cazul lui fară) și o dată într-un text popular din Hațeg, în care este posibil să fie o pătrundere a mr. După Mladenov 660, cuvîntul ar fi de origine tc. Vezi definitia »

TETÍNĂ, tetine, s. f. Biberon. – Din fr. tétine. Vezi definitia »

HORÍNCĂ, horinci, s. f. V. holercă. Vezi definitia »

focă, foci s. f. (peior.) prostituată. Vezi definitia »

NULIGÉSTĂ adj., s.f. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. [Cf. lat. nullus – nici unul, gestatio – sarcină]. Vezi definitia »