alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »

KASÍDĂ, kaside, s. f. Specie a liricii clasice turce și persane, asemănătoare cu oda. – Din fr. kasside. Vezi definitia »

ȘNURCERÁMICĂ s. f. ceramică prezentând un decor obținut prin imprimarea înainte de ardere, pe pasta încă moale, a unei sfori răsucite sau înnodate. (< germ. Schnurrkeramik) Vezi definitia »

FASCÍCULĂ, fascicule, s. f. Fiecare dintre părțile unei opere unice care se publică în etape succesive (urmând a fi reunite într-un tot după apariția integrală a lucrării). ♦ Broșură conținând o parte, un capitol dintr-un roman publicat în fragmente succesive; p. gener. broșură. ♦ Coală de tipografie fălțuită. [Var.: fascícolă s. f.] – Din fr. fascicule. Vezi definitia »

HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăitură. – Horcăi + suf. -eală. Vezi definitia »