LOCÚL s.m. 1. (Arheol.) Cavitate săpată în pereții mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului. 2. (Bot.) Mică încăpere, cavitate, cămăruță a unui fruct în care se află semințele; lojă (II). [Var. loculă s.f. / < fr. locule, cf. lat. loculus]. Vezi definitia »

a-i ieși porumbelul (pe gură) expr. (glum.) a rosti involuntar adevărul sau soluția unei probleme dificile, pe care încearcă s-o rezolve mai multe persoane. Vezi definitia »

mersul cu caruta Vezi definitia »

a-și târî gazometrul expr. (iron. – d. femei) a avea picioare scurte. Vezi definitia »

INCREDÚL, -Ă adj. care nu crede ușor ceva; greu de convins. (< fr. incrédule, lat. incredulus) Vezi definitia »