ANDREESCU, Ioan (1850-1882, n. București), pictor român. Studii la București și, ulterior la Paris, unde s-a alăturat grupului de la Barbizon. Influențat de impresioniști, deosebindu-se de aceștia prin solida construcție a formelor și prin cromatica sobră cu tonalități grave. Complexă vocație de peisagist; profund și meditativ observator al naturii, căreia îi conferă un intens dramatism și un mare potențial poetic („La arat”, „Stejarul”, „Iarnă la Barbizon”). A mai pictat flori, naturi moarte și portre („Autoportret”, „Profil de fată”). M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). Vezi definitia »

ciocu’ mic expr. (vulg.) taci!, liniște!, gura! Vezi definitia »

a umbla cu „ia-mă nene” expr. a fi autostopist, a face autostopul. Vezi definitia »

NICOLAE CEAUȘESCU ăl Bătrân, Geniul Carpaților, Împușcatu’, Întunericitul, Nea Ceașcă / Nicu / Papleacă / Parpală, Niciolaie, Odi, Odiosu’, Pingelică, Plumbuitu’, Răposatu’, Stejarul din Scornicești. Vezi definitia »

BĂRBULESCU, Nicolae (1900-1985), fizician român. Prof. univ. la București. Contribuții în fizica moleculară (tensiunea superficială a gazelor și lichidelor) și teoria relativității. Vezi definitia »