ÎMBURGHEZI vb. refl. a deveni burghez; a căpăta deprinderi burgheze. (după it. imborghesire) Vezi definitia »

Arghezi, Tudor (pseud. lui Ion. I. Theodorescu) (1880-1967, n. București), scriitor român. Debutează în 1896 la „Liga ortodoxă”, cu versuri simboliste și instrumentaliste. Paralel, frecventează cercurile socialiste bucureștene. Între 1900 și 1905 se retrage în viața monahală. În 1904 editează revista „Linia dreaptă”, Între 1905 și 1910 locuiește în Elveția. Întors în țară (1910), se angajează într-o intensă activitate publicistică, remarcîndu-se prin originalitatea limbajului poetic și virulența pamfletară. Editează revistele „Cronica”, „Cugetul românesc” și „Bilete de papagal”. Versurile și poza lui A. exprimă cu ardoare și dramatism setea de cunoaștere, incertitudinile existențiale („Cuvinte potrivite”, „Ce-ai cu mine, vîntule?”), recuperează frumosul din urît („Flori de mucigai”), configurează din perspectivă cosmică universul microscopic, miniatural, casnic și familial („Cărticica de seară”, „Hore”, „Cartea cu jucării”). Schițele și portretele consacrate vieții monahale, lumii politice și gazetărești sau din închisoare („Icoane de lemn”, „Poarta neagră”, „Tablete din Țara de Kuty”) ca și romanele poematice și de critică socială („Ochii Maicii Domnului”, „Cimitirul Buna-Vestire”, „Lina”), atestă excepționala vocație pamfletară și spiritul său vizionar. Creator al tabletei („Bilete de papagal”). În ultimii ani ai vieții a cultivat poezia de evocare istorică („1907-Peizaje”), poemul didactic („Cîntare Omului”), a continuat dialogul cu timpul, cu divinitatea, meditînd asupra existenței umane limitate („Frunze”, „Poeme noi”, „Silabe”, „Cadențe”). Proză absurdă („Răzlețe”), teatru („Seringa”). Între 1960 și 1967 a definitivat ediția de autor „Scrieri”. Mînuind un limbaj de o deosebită plasticitate, A. valorifică artistic expresia comună, asociația insolită, imaginea biblică și lapidaritatea paremiologică. Premiul Herder (1965). Vezi definitia »

merízi s. f. pl. – Miezul zilei. – Var. meriză, merey, mirez. Mr. amiridz. Lat. mĕridῑes (Candrea-Dens., 1109; REW 5531). – Der. meriza, vb. (a se odihni la miezul zilei – despre turme -), din lat. mĕrῑdiāre; merizătoare (var. meriziște, meriziștină, meriziș, mirez), s. f. (loc de odihnă pentru vite). Cuvinte rare; numai în Trans., de N. și Maram. Vezi definitia »

ÁSTĂZI adv. 1. În ziua aceasta, care e în curs; azi. ◊ Expr. De ieri până astăzi = de la o zi la alta; neașteptat. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. ◊ Expr. Astăzi-mâine = în curând, zilele acestea. ♦ (În corelație cu „mâine” sau cu „ieri”) a) Zi cu zi, zi după zi; b) Când..., când... – Lat. ista die (sau astă + zi). Vezi definitia »

AZI adv. 1. În ziua de fața, în ziua care e în curs; astăzi. ◊ Azi noapte = în noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelație cu „mâine”) a) Zi cu zi, zi după zi. b) Când..., când. ◊ Expr. De ieri până azi = într-un timp neașteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprimă ideea de amânare continuă. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astăzi-mâine. A trăi de azi pe mâine = a trăi necăjit, strâmtorat, în sărăcie. (Rar) Cu azi cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezentă, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die. Vezi definitia »