Definita cuvantului husen
husen, huseni s. m. (intl.) victimă potențială a hoților.

Sursa: Argou
Cuvinte ce rimeaza cu husen
AVANTRÉN, avantrenuri, s. n. Partea anterioară a unei mașini agricole pe roți, care asigură stabilitatea mașinii și uniformitatea lucrului. – Fr. avant-train. Vezi definitia »
IZOCARÉN, -Ă adj. (Despre volumele unei nave scufundate în apă) Care sunt egale, dar de forme diferite. [Var. isocaren, -ă adj. / < fr. isocarène]. Vezi definitia »
Sanogen înseamnă „ceea ce promovează sănătatea”. Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998 sanogenétic adj. m., pl. sanogenétici; f. sg. sanogenétică, pl. sanogenétice Dicționar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internațional, 2002 sanogenéză s. f., g.-d. art. sanogenézei Dicționar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internațional, 2002 SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique]. Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei, București, 1986 SANOGENÉZĂ s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere]. Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei, București, 1986 SANOGENÉTIC, -Ă adj. referitor la sanogeneză. (< fr. sanogénétique) Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000 SANOGENÉZĂ s. f. ramură a medicinei care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă. (< fr. sanogenèse) Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000 Vezi definitia »
JOBÉN s.n. Pălărie bărbătească (de ceremonie) cilindrică, înaltă și tare, de obicei neagră; cilindru. [Pl. -nuri, -ne. / < Jobin – pălărier francez din București]. Vezi definitia »
OROGÉN orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z