CHIMION s.m. 1. Plantă umbeliferă bi- sau plurianuală, spontană sau cultivată, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, iar în bucătăria europeană drept condiment; pop. chimen, chimion-de-câmp, chimion sălbatic (Carum carvi). 2. Plantă umbeliferă anuală ale cărei semințe aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari și mai amare decât ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment în bucătăria orientală (mai ales chimion alb) și în cea occidentală, în special în amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum și în farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum). Vezi definitia »

ȘALAZIÓN s. n. tumoretă dură și nedureroasă a albului ochiului; urcior. (< fr. chalazion) Vezi definitia »

OXIMORÓN, oximoroane, s. n. Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. – Din fr. oxymoron. Vezi definitia »

HETEROFÓN, -Ă adj. v. eterofon. Vezi definitia »

NANOPLANCTÓN s. n. plancton din organisme foarte mici. (< fr. nanoplancton) Vezi definitia »