TARTÁR, tartaruri, s. n. (În mitologia antică) Loc așezat în fundul infernului, în care se presupunea că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei: (în credința creștină) iad, infern. – Slav (v. sl. tartarŭ din gr.). Vezi definitia »

talciocar, talciocari s. m. (pub.) persoană implicată în comerțul de vechituri practicat în talcioc. Vezi definitia »

ELECTROMUSCULÁR, -Ă adj. (despre fenomene electrice) care se produce în mușchi. (< fr. électromusculaire) Vezi definitia »

SUPERREFRACTÁR, -Ă adj. Cu o refractaritate foarte mare. [Et. incertă]. Vezi definitia »

coșár (-re), s. n. – 1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață. Vezi definitia »