Definita cuvantului argilă
ARGÍLĂ (‹ fr., lat.) s. f. Rocă sedimentară pelitică, constituită dintr-un complex de minerale argiloase asociat cu minerale de importanță secundară (cuarț, feldspați, gips, carbonați) și cu diverse substanțe organice (humus, bitumen). Prezintă capilaritate nulă, coeziune mare, volum variabil prin absorbția și retragerea apei, plasticitate, prin ardere transformîndu-se într-un material dur, rezistent. Pr. roci argiloase sînt: caolinul, huma, lutul, a. smectica, bentonitul și a. refractară. Se utilizează la fabricarea ceramicii de construcție, vaselor de bucătărie, ceramicii refractare și ca material impermeabil în construcții. ♦ A. refractară = a. cu temperatura de topire de peste 1.580 ºC folosită pentru fabricarea unor obiecte de ceramică, creuzete etc., rezistente la temperaturi înalte. A. de turnătorie = liant folosit la amestecurile de formare. A. expandată = material de construcție spongios, obținut prin încălzirea rapidă a a. feruginoase la peste 1.100 ºC, folosit la confecționarea unor betoane ușoare. A. roșie abisală = rocă sedimentară care se găsește la adîncimi de peste 8.000 m în mări și oceane și provine din descompunerea rocilor efuzive submarine și din material terigen adus de apele curgătoare din denudația continentală.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu argilă
HALVÍȚĂ s. f. V. alviță. Vezi definitia »
speánă, spéne, s.f. (reg.) covată mică pentru scăldat copiii. Vezi definitia »
VOLTÍJĂ s.f. Încălecare din fugă a calului, fără ajutorul scărilor; serie de exerciții de suplețe executate pe un cal, cu sau fără scări. [< fr. voltige]. Vezi definitia »
MONILIÁZĂ s. f. monilioză (2). (< fr. moniliase) Vezi definitia »
alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »