Definita cuvantului arhitectură
ARHITECTÚRĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Știința și arta de organizare și construire a spațiilor necesare vieții și activității umane. Avînd o dublă determinare, funcțională și artistică, evoluția a. depinde de tipurile de materiale folosite într-o anume epocă (lemn, piatră, cărămidă, beton), de destinația clădirii (locuințe, clădiri de cult, clădiri industriale, militare etc.) și de climatul spiritual în care apare. Elementele de bază ale a. – volumul, suprafața și planul – organizate după un anumit ritm, caracterizează stilurile arhitectonice. În funcție de concepția epocii, înclinată către funcțional sau către spiritual, a. accentuează fie structura construcțiilor (a. clasică grecească, Renașterea, a. sec. 20), fie forma generală și decorul, în scopul creării unui sentiment sau accentuării specificului național (a. egipteană, barocă, neoromânească). După destinația edificiilor, a. este împărțită în: a. civilă, a. religioasă, a. militară, a. industrială etc. A. peisagistică = știința și arta de a interveni asupra peisajului, în scopul obținerii unui spațiu cu valențe estetice. Latura cea mai importantă o constituie arta grădinilor. A. – sculptură = curent apărut după al doilea război mondial, ca reacție la cubismul interbelic, care urmărește integrarea a. în peisaj prin apropierea aspectului ei exterior de forma sculpturală, sau, chiar, prin crearea unor sculpturi locuibile. ♦ P. ext. Aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. 2. (INFORM.) Arhitectura calculatoarelor = asamblarea subsistemelor funcționale într-un calculator numeric, pentru a obține performanțele impuse în condiții de cost avantajoase.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu arhitectură
mătúră (mătúri), s. f. – 1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață. Vezi definitia »
DICOTILEDÓNĂ, dicotiledone, s.f. – V. dicotiledonat (2) [DEX'98] Vezi definitia »
ABÁCĂ, abace, s. f. 1. Placă de piatră așezată deasupra capitelului unei coloane. 2. Tabelă sau diagramă folosită în calculele inginerești. – Fr. abaque (lat. lit. abacus). Vezi definitia »
cleapță, clépțe, s.f. (reg.) capcană, clește. Vezi definitia »
finfă, finfe s. f. (intl.) femeie de moravuri ușoare; femeie care practică perversiuni sexuale. Vezi definitia »