Definita cuvantului asachi
ASACHI 1. Gheorghe A. (1788-1869, n. Herța), om de cultură și scriitor român. Studii de astronomie, arheologie, epigrafie, poetică, pictură la Lvov, Viena și Roma. Întemeietor al învățămîntului (Academia Mihăileană, 1835), al presei („Albina românească”, 1929) și al teatrului românesc (în 1816) în Moldova. A scris sonete (în manieră petrarchistă), fabule, balade, poeme fantastice („Turnul lui But”), influențate de clasicism și de preromantism, drame și nuvele istorice, prelucrări. Picturi cu subiect istoric. 2. Dimitrie A. (1820-1868), matematician român. Fiul lui A. (1.) Autorul primei lucrări originale românești de matematică („Asupra inversării seriilor”) și al primului tratat românesc de topografie. 3. Alexandru A. (1828-1868), grafician român. Fiul lui A. (1). A ilustrat cu litografii, naive ca factură, dar însuflețite de sentimente patriotice, nuvelele istorice ale tatălui său. 4. Ermiona A. (1821-1900, n. Viena), traducătoare română. Fiica lui A. (1), soția lui Edgar Quinet. Stabilită la Paris. Cronici muzicale, memorialistică („Memoires d’exil”), traduceri, corespondență (cu. V. Hugo).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu asachi
VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuințat mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. Îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuințează, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). Vezi definitia »
múșchi (múșchi), s. m. – Plantă (Bryophita). – Mr. musc’u. Lat. *muscŭlus, dim. neatestat de la muscus (Pușcariu 1139; Candrea-Dens., 1183; REW 5771), cf. it. muschio, musco (calabr. muschiu), sp., port. musgo (gal. musco). Ngr. μούσϰλια „mușchi” pare să provină din mr. Vezi definitia »
ténchi (-iuri), s. n. – Greutate înv., egală cu 0,795 g în Munt. și 0,8088 g în Mold. – Mr. tenghe. Tc. tenk (Șeineanu, II, 356), cf. ngr. τέγγι, bg. denk. Sec. XIX, înv. Vezi definitia »
SLOUGHI SLÚ-GI/ s. m. ogar arab, bun vânător, energic și iute, cu blana de culoarea nisipului. (< fr. sloughi) Vezi definitia »
țíchi! interj. (reg.) 1. strigătul pitulicii. 2. (s.f.) pitulice. Vezi definitia »