PURGÁ vb. I. tr., refl. A(-și) curăța stomacul, intestinele cu un purgativ sau cu un laxativ. ♦ tr. (Fig.) A curăța, a elimina, a epura. [< lat. purgare, cf. fr. purger]. Vezi definitia »

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din. tc. bașağa. Vezi definitia »

STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”). Vezi definitia »

fumegá (-g, fumegát), vb. – 1. A scoate fum. – 2. A face aburi. Lat. fŭmĭgāre (Pușcariu 670; Candrea-Dens., 678; REW 3570; DAR), cf. fum. – Der. fumegător, adj. (care fumegă); fumegos (var. fumegăios), adj. (care fumegă); fumegai (var. fumigai), s. n. (fumăraie). – Der. neol. fumiga, vb. (a fumiga); fumigați(un)e, s. f., din fr. Vezi definitia »

CERCUL LINGVISTIC DE LA PRAGA, școală lingvistică structuralistă înființată în 1926. Reprezentanți: N. Mathesius, N.S. Trubetzkoy, R. Jakobson. A.I. Isacenco ș.a. V. structuralism. Vezi definitia »