GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia. Vezi definitia »

JIRÉBIE², jirebii, s. f. (Reg.) Bucată, fâșie îngustă de pământ. – Din ucr. žerebij. Vezi definitia »

MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie. Vezi definitia »

HISTERALGÍE s. f. nevralgie uterină. (< fr. hystéralgie) Vezi definitia »

TAHIMETRÍE, tahimetrii, s. f. Metodă de măsurare a distanțelor și a diferențelor de nivel dintre anumite puncte de pe teren, cu ajutorul tahimetrului; taheometrie. – Din fr. tachymétrie. Vezi definitia »