Definita cuvantului asimilare
ASIMILÁRE (‹ asimila) s. f. 1. Acțiunea de a asimila. 2. Introducere în fabricație a unor produse diferite de cele fabricate anterior. 3. Modificarea de către o colectivitate a persoanelor, instituțiilor, elementelor culturale, etc. care vin din afară sau care nu-i aparțin și integrarea lor în propria ei civilizație, în așa fel, încît să nu le simtă ca străine. ♦ Inter- și întrepătrundere prin acceptarea, integrarea și atenuarea diferențelor specifice rasiale, a caracterelor morfo-funcționale, somatopsihice etc. 4. (LINGV.) Fenomen fonetic care constă în modifficarea unui sunet sub influența altuia din apropiere în așa fel încît sunetul nou devine asemănător sau identic cu cel care a provocat transformarea; asimilație (4). 5. (PSIH.) Proces prin care un stimul nou este integrat într-un set de stimuli cunoscuți anterior; (în psihologia socială) proces de interiorizare prin care persoane sau grupuri încorporează, în propria conduită, experiențe, atitudini și sentimente noi. 6. (GEOL.) A. magmatică = proces prin care magma încorporează roci din pereții rezervorului magmatic, producîndu-se o contaminare chimică, fapt ce conduce la apariția unor roci cu alcătuire mineralogică particulară.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu asimilare
Extubare
Indepartarea unui tub introdus intr-o cavitate corporala sau organ cavitar (ex. extragerea unui tub endotraheal). Vezi definitia »
zimțuíre s. f., g.-d. art. zimțuírii; pl. zimțuíri Vezi definitia »
DESPĂDUCHÉRE, despăducheri, s. f. Acțiunea de a (se) despăduchea și rezultatul ei. – V. despăduchea. Vezi definitia »
ȘPĂCLUÍRE, șpăcluiri, s. f. Acțiunea de a șpăclui și rezultatul ei. – V. șpăclui. Vezi definitia »
TÁRE2, tari, adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, întărit; vârtos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu); (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit. ◊ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Voinic, zdravăn, viguros, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. 5. Care dispune de putere, care constituie o forță, care este stăpân pe o situație. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice, stăpânește bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfășoară, se manifestă cu violență. ◊ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, amețitor, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem. Vezi definitia »