Definita cuvantului aymara
AYMARA ({i}) s. m. Denumire a amerindienilor din Perú și din Bolivia, care trăiesc în jurul L. Titicaca și pe versantele estice ale Anzilor; a. fac parte din familia de limbi cu același nume; sînt de religie creștină (catolică).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu aymara
DESCIFRÁ vb. I. tr. 1. A reuși să citești un text neciteț sau scris într-o limbă necunoscută; a găsi semnificația a ceea ce este scris în cifre, într-un alfabet secret. ♦ A interpreta o bucată muzicală după partitură la prima vedere. 2. (Fig.) A înțelege, a pătrunde, a ghici (ceva obscur, ascuns). [După fr. déchiffrer]. Vezi definitia »
EVIRÁ vb. I. tr., refl. 1. A scoate testiculele; a (se) castra. 2. (Fig.) A (se) moleși, a (se) debilita, a slăbi. [Cf. it., lat. evirare]. Vezi definitia »
CÓBRA/CÓBRĂ s. f. șarpe veninos din Africa și Asia care are pe gât niște pete negre mărginite cu alb; șarpe-cu-ochelari; naja. (< fr., port. cobra) Vezi definitia »
MACERÁ vb. I. tr. A lăsa un corp mai mult timp într-un lichid la temperatura obișnuită spre a-i dizolva părțile solubile. ♦ refl. (Despre corpuri) A elimina particulele solubile (prin menținerea într-un lichid). [< fr. macérer, cf. lat. macerare]. Vezi definitia »
cărá (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205). Vezi definitia »