BAIA MARE 1. Depr. tectono-erozivă situată la poalele M-ților Gutîi, pe valea Săsarului (bazinul Someșului), cu largă ieșire spre C. Someșului (în NV). Supr.: 675 km². Relief de luncă, de terase și piemonturi cu alt. absolute între 140 și 320 m. Climă blîndă, de adăpost, cu temp. medie anuală de 9,4ºC și precipit. variabile (690-1.040 mm). Păduri de castan comestibil. Culturi de cereale; pomicultură (meri); viticultură; legumicultură. Creșterea animalelor. Expl. de min. complexe pe rama nordică a depr. Izv. minerale. Zonă turistică. 2. Municipiu în NV României, la poalele M-ților Gutîi, în depr. cu același nume, la 220 m alt., reșed. jud. Maramureș; 154.094 loc. (1991). Aeroport. Cel mai important centru al ind. metalurgiei neferoase românești (aur, argint, plumb, zinc, cupru). Constr. de mașini unelte, accesorii și scule, de utilaj minier, de material rulant feroviar și rutier; mat. de constr. (cărămidă, faianță), prelucr. lemnului (mobilă, dogărie și butoaie), conf., produse alim. (morărit, panificație, prelucr. fructelor, preparate din lapte și carne). Filatură și țesătorie de bumbac. Universitate și colegiu tehnic, teatru de stat, filarmonică, muzeu istoric. Monumente: turnul-clopotniță (sec. 15), ridicat pe lîngă Biserica Sf. Ștefan, astăzi dărîmată; case (sec. 17), Biserica Sf. Treime și mănăstire minorită (sec. 18). Atestat documentar în 1327; din 1467 oraș liber regal; important centru minier, meșteșugăresc și cultural; aici au funcționat un colegiu reformat și un gimnaziu catolic (sec. 17). Declarat municipiu în 1968. – Colonia de pictură de la ~, grupare artistică întemeiată în 1896. Promova pictura în aer liber, în opoziție cu academismul. Din 1902 își continuă activitatea prin înființarea Școlii libere de Pictură; între 1927 și 1936 funcționează Școala de Pictură. Reprezentanți: Simion Corbul Holósy, Alexandru Ziffer, Eugen Pascu, Czóbel Béla, Andrei Mikolá, Petre Abrudan.

Sursa: DE