înviorá (învioréz, înviorát), vb. – A face mai vioi, a dezmorți, a însufleți. De la viu, prin intermediul unui pl. ipotetic *viuri, ca în paralelismul fumuri › înfumura, gînduri › îngîndura. Pentru prezența acestui pl. ipotetic, cf. cărturar, înfășura, înhăinura. În general se admite ca etimon un lat. *invῑvŭlāre (Pușcariu, Conv., lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617; Pușcariu 903; DAR), ipoteză ce nu pare convingătoare. Pușcariu, Dacor., IV, 704 și DAR sugerează de asemenea un lat. *invibrāre, tot inacceptabil. – Der. înviorător, adj. (care înviorează, răcoritor). Cf. vioară, învioșa. Vezi definitia »

INCINERÁ vb. I. tr. A arde un cadavru; a preface în cenușă. [< fr. incinérer, cf. lat. incinerare]. Vezi definitia »

EVAPORÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre lichide) A (se) transforma în vapori la o temperatură inferioară temperaturii sale de fierbere. 2. refl. (Fig.) A dispărea, a pieri deodată. [P.i. evápor și -rez, 3,6 eváporă și -rează. / < fr. évaporer, it., lat. evaporare]. Vezi definitia »

IMIGRÁ vb. I. intr. A se stabili într-o țară străină, părăsind țara de origine. [Cf. fr. immigrer, lat., it. immigrare]. Vezi definitia »

înfierá pers. 3 sg. înfieréază, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăți) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafața apei). Vezi definitia »